E iarnă iar,
la geamul înghețat lumini tresar
din inimă de copil.

Urmăresc cu degetul traseul
magilor călăuziți de stea
mă văd pe drumul fără ani
fiică de oier
la picioarele pruncului sfânt

încremenită e clipa
nu s-a născut încă cuvântul
pe buzele creatorului
doar scâncet divin
și lacrimile Mariei
fecioara-mamă.

Privesc cu ochi de adult perspectiva
omul doarme somnul nopții
o altă noapte
pământul simte diferența
animalele încălzesc staulul
unde vulnerabil Emanuel
își trage prima sevă
din aerul nopții.

Dimineața aduce suflul primelor ore
în care Om și Dumnezeu
conviețuiesc
pe pământul tăios
aspru
precum un pumnal înfipt
în carnea urmașilor

va curge sânge și apă
dar astăzi mielul
deschide brațele
dragostei
în căldura sânului
de mamă.