Ei stânci...noi păsări!...
Noi vii...ei morți demult...
Noi zi...ei noapte...

Suflete rupte cad peste noi,
sentimentele ne stau la picioare...
Ele râd de noi!
Aripi ce ne-au căzut...acum sunt jos
Și vrem să le mișcăm...dar ele râd într-una...
Cojim pereți de smoală aurie,
Golim pahare de nectar amar și de mândrie...
De lucruri ce-am visat...de lucruri ce-am pierdut...

Taci!Nu întina auzul cerului!
Nu îndrazni să tulburi pacea pământului...NU!
Împachetează-ți ura în hârtie aurie si dă-le-o lor...
Nu te uita-napoi!Nu e nimic rămas aici...nu-i nimic pentru noi...


Da!Ridică-le!Ridică-ți aripile și zboară...
Nu te uita în sus!Continuă să zbori...
Ascensiunea nu contează...contează doar declinul...
Nu renunta acum...nu te uita la noi!...

Te văd acum!Miști aripile s-ajungi la un sfârșit
Nu!nu vei putea zbura asa...la infinit...
Oh nu!Ești cu ei acum!
Deja te-ai prabușit!...