Mi-am îmbătat literele cu aer de munte,
Cu aer de înălțimi unde chiar și sunetele rămân fără glas.
Iubirea s-a descălțat în pajiștile cu sinele nostru,
Ne-a răsturnat speranțe și fiori de frumos
În ascensiunea libertății…

Să ne iubim la glas de munte,
Să ne iubim la râs de apă în cascadă,
Să ne împăcăm cu dezbrăcarea sufletului în fața celuilalt!

Mulțimea cu mulți s-a lăsat dată la o parte
În acele sicrie închise-n cotidian!

Ne uimim cum ne existăm
Și ne uităm în sus la Dumnezeu:
Încă mai credem,

Amin!