pe întinderea translucidă ne clătinam
doi pinguini imperiali spre vasul aburind al unui alchimist cu capul țuguiat
o casă de gheață albastră, o sanie fără hamuri
soldați legând mâinile lui jivago
stepa părea un invert colours din ghetsemani
purtam daruri încrustate, dinspre apus tu, cu soarele pe umeri, bărbatul, femeia...o treime din care lipsește un copil și magii
priviți de pe tabla de șah, păream o constelație
cu regi, nebuni, cai și pioni

mi-e dor până la sarea din oase
m-aș culca între umerii tăi și m-aș opri din plâns
doar dacă aș smulge o promisiune cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de sfârșit
mâinile tale se roagă - cub alb sub brad
tremur ca într-o exorcizare
fiecare glob agățat e un gând pentru cei ce sunt și
nu mai sunt, te privesc
întâi cu coada ochiului, apoi cu coarnele ochiului și
mai apoi cu limbile lui căprui, spatele tău ca o fereastră
ni se aprind luminițele, împreunați, suntem o boltă de stele și te nasc și mă naști

nu-i așa că demult
când eram copii
m-ai zidit într-un om de zăpadă ca într-o mănăstire a argeșului?