tot ce întreprind e o justificare a trecutului. aceia care așteptau ceva de la mine mă fixează cu ochi de reptilă. îi aud murmurând: - ne-am înșelat! dar nu cu regret. cu satisfacție: - e de-al nostru! nu le pot spune că nu vor trăi suficient să înțeleagă:

de fapt personific lipsa din om.

când mă cuprinde panica mă ascund în muzeu. aici toate întâmplările sunt la timpul trecut. o planetă cu urme de viață. un trup fără exterior și interior. carnea a fost mâncată. sufletul eviscerat. nu învățăm decât despre oase.

pot spune oricui altceva – nu sunt eu. când mă scot pe gură sunt o formă de aer. păcatul se îndrăgostește de mine. mă umple și umple tot ce ating cu secreții și sânge. nu poți parcurge nici un drum înapoi fără gândul la mamă.

cel mai frumos poem ar fi un ferpar cu toți sinucigașii
dar scriitorii au obosit

nu mai e nimeni să scrie. e plină lumea de contabili și de avocați.