Moartea este deja în mine.
Gheața ei se află în inima mea.
Picioarele le simt ca de plumb.
Ochii îmi sunt roșii, înjectați cu sânge.
Îi simt mâna ce mă apasă continuu
și răceala ochilor ei ce mă privesc rânjind.
Sunt aproape de ea, de întunecimea ei.
Mă înțeapă lent cu degetu-i în coastă
șoptindu-mi la ureche cu glasul ei mieros cuvinte de dincolo.
O aud. O simt. Îi simt răsularea rece în ceafă.
Îi simt prezența în mâinile mele tremurătoare.
E aici. Mă cheamă. Mă duc. O urmez...

De când te aștept cu nerăbdare,
dar tu nu vi, ci doar te joci cu mine!
Infernul nu este pregătit pentru sufletul meu
sau poate nu mai am loc acolo...

Întunericul tău mă învăluie
și vălul tău de doliu îmi acoperă fața
pentru a nu te vedea.
Crezi că-mi este frică de tine? Nu!
Te pot privi în ochii fără sfială
și chiar îți pot zâmbi recunoscător.
Dar iar te-ndepărtezi. Iar mă sfidezi
bătându-ți joc de mine...