luna în măiestria ei vibrează
făcând ca bolta neagră să se umple de lumină.
stelele în rebeliunea lor, clipesc
scuturându-și praful cosmic.
copaci fantomatici străjuie grădina albă,
de gheață. de departe se sude un câine lătrând,
apoi, tăcere mormântală. Doar adierea vântului mai face
crengile să miște și astfel să-ți dai seama că trăiești.
calc pe zăpada ce scârțâie sub bocanci
și intru mai adânc în grădină.
gerul mă cuprinde până-n inimă.
nu îndrăznesc să intru în casă
de teamă să nu se spulbere mirajul.
rămân pe loc. îngheț, dar mă încălzesc cu
peisajul unei nopți de iarnă.