ca un înger adânc de tristețe
pătrund
prin cel ce sunt ca un somn
îmi desenez limitele
deși nu înțeleg
și de frică șterg orice gest
ca și cum aș șterge din sine
ca și cum aș vrea să nu văd
nici pe cel scris
nici pântecul de hârtie
ce mi-a dat viață
în vrie

o vale de întuneric
ochii ca două fântâni
oboseală
ce sapă

aici
se întrețes frânghiile
degetele tale printre degetele mele
ca o mângâiere
pe patul de moarte
ca o mamă ce-și iubește fiul
încât îi iartă propria moarte
oricât de fugar
se rescrie cerul înapoi

și dacă ar fi
o lumină ce nu o poți aprinde
(în tine)
s-ar răsturna ca o clepsidră
noaptea din mine
s-ar vărsa pietrele
și stelele
ar clipi somnoroase
cu pumnii strânși și privirile fibroase
rădăcini de iubire

totul este în tine
înainte de-a rosti
și îți ating mâinile
și suntem iar
copii