Zarea de ziuă zbugnește
din cotloanele răsăritului, albă.
Eu stau la geam și
adulmec
mirosul dimineții
în albul zăpezii.

Inima-mi în iureș iute
tresaltă parcă a viață
văizând soarele ce-nvie
dintre salcâmii albi, de gheață.

E iarăși dimineață!

O nouă zi
un nou început.
În gerul alb ce se-ntinde
apar scântei de lumină,
vii.

Văd oameni care se pornesc
în noua viață
a trăi.

Și ziua care precumtoate
pornește-ncet spre asfințit,
e acoperită în negură
de noapte.
O noapte care s-a trezit.

S-a dus o zi;
s-a dus o noapte;
s-a dus o clipă...

Ne apropiem de
moarte...