Cine-ar fi zis ca dup-atâția ani o să mai doară
Ca fierul roșu gândul despre tine
Că încă mă feresc, dar arde-n mine
Același dor ce l-ai aprins odinioară

Cum poate oare fi atâta de subtire
Uitarea ce-am țesut-o în timp noi amândoi
Și cum de mai exista o punte între noi
Când ani în șir au putrezit ultimele fire?

De ce încă îmi pasă dacă trăiesti sau nu
Și mă gândesc la tine , câteodată
De ce de amintire nu pot scăpa odată
Și orișicând visez, în visul meu ești tu.

Și dacă, uneori, ma simt iar fericit
De ce mă urmărești, ca o fatalitate
Să te arăti mereu, cu chipul tău în toate
Ca-n flacăra ta alba sa fiu mereu pârlit.

Mi-e dor de vocea ta, plecând adânc din piept
Și uneori visez că-mi scrii , sau simt că o să suni
Îmi trece ziua rece, dar noaptea –s în calduri
Dorind să imi vorbești, ca iarăși să te-aștept

Azi chiar dacă e clar că totul a trecut
Aș vrea macar să te mai văd în fugă
Și dacă vei zambi, să știi că o s-ajungă