lasă-te jos pînă cînd
cu fața numai spre tine
soarele apune plîngînd…
sună frunzarul pădurii
ridică-te!să nu te înfurii!
păcat de albastrul cerului
de vibrarea eterului…
ai plînge și tu cu soarele
bați cu piciorul ogoarele
lanurile și florile și iarba
cu polen îți pudrează și barba
întinde-te sub bolta verde!
tot ce ai se poate pierde!
numai tu n-ai ce pierde!
tăvălește-te de-a latul!
fă-ți din ierburi patul!
soarele s-a dus și gata!
placă-ți totul! și fata
modestă săracă și goală
ce-ți ține capul în poală…
ce ai mai vrea pe lume
în schimbul nici unei sume?
ai vrea să fii și să poți?
să-i furi tu însuți pe hoți?
să mîngîi amantele tuturor?
să mîi popor după popor?
slavă de nemuritor?
straie de azur și mătase?
de mărgean și tămîie case?
să-ți pară bine că ești
în stare să mai șoptești
unei fete fugare lumești
cele mai frumoase povești
pe care din veac le nutrești
și pe care le-mpodobești
după măsura fiecărui vis
ce noaptea ți se lasă deschis!
în vis!... în vis!...
totul ți-e larg deschis!...