Strada pustie se zbate-n tăcere,
Ploaia se varsă cu multă durere,
Norii apasă cu forță pământul,
Luna se-ascunde, păstrându-și cuvântul.

Oameni aleargă, clădiri se înmoaie,
Un vis pare viața, topită în ploaie.
Perdele de picuri nasc în privire
Forme de apă ce parcă-au simțire.

Se țese-n zare covor de cristale
Umed și moale, din mii de petale.
Pașii n-au zgomot și mută-i strigarea,
Liniștea ploii mi-aduce uitarea.