Muritori noi suntem, cuprinși de furii negre,
Nelegiuiri să frângem, dreptate să avem
Batjocura obștească să nu ne înspăimânte,
Din furtunile vieții să învățăm mereu
Dar știm la fel de bine că și învingătorul
Este înfrânt de un război prea lung.

Acum în apărarea mea că trebuie s-aduc dovezi,
Vă spun că de picior nu-s iute și nu-s fără de pată
Și mulți îmi poartă grija și mulți mă bat cu bici,
Dar simțul datoriei nu-i amorțit în mine iată,
Sub vânt puternic m-aplec pân-la pănânt și mă ridic,
Cu zîmbetul pe buze deși amaru-nsuflet îl înec.

Nu vreau câștigul fără muncă, nici milă nu doresc
Să adun putere în zâmbet și respect din inimi
Pentru ceea ce sunt și nu pentru ce par a fi,
Slăvind o lume aspră, luptând până la sfârșit.
Și stau și mă socot acum de-i vremea să vorbesc,
Sau rob tăcerii să mă fac de-ndată și pe veci.