Să nu mă cauți, plec în noaptea
ce-ai așternut pe pleoapa mea
s-o anulezi, asemeni cartea
cînd încă buchia-și gemea.

Mă poticnesc de negrul șoaptei
căci umbra proaspătă-ți găsesc
cu serenade-n poarta altei
și fug să nu te mai cerșesc,

cu nebunia-mi zbuciumată
din călimara ce-a secat-
ieri îmi era o nestemată,
azi în negănd s-a ferecat.

Și pe furiș se mai strecoară
cercînd crescendo în minor,
lucid trăgîndu-se pe sfoară
spre curcubeu de după nor.