cu sângele greu
orbitele arse
de atâta așteptare
nici oglinda nu mai ghicește
iei pieptenele de sidef
și netezești cu el cărările
spre alte tărâmuri
oaze la care revii câteodată

seara te sălășluiește
spre anotimpuri închipuite
la marginea cărora întâmplarea
pândește dintr-un colț de umbră

mă întreb cu întrebările tale
oare așteptările noastre or fi având
vreun sens?