părăsim iubirea prea des
am pierdut totul
dar nu îndeajuns

cum să te mai știe
cel uitat, rătăcit
când tu îl sfâșii din tine

cum o să refacem
pe cel nedesfăcut
când noi suntem rănile
prin care el sângeră

nu știm decât să dansăm
în fața focului
prin flăcări nu putem trece
doar El întinde mâna
și ne scutură tăciunii

amorțită este firea noastră
amorțită

tragem pe aceeași corabie
părinți, frați, surori
și vâsle ne sunt trupurile
când ne unim
cresc pânzele

dar umbra
crește în solzi
sub pietre durerea îmbibă pământul
și inima mea abia suflă
frica își strânge ghearele printre fulgi de cenușă
tristețea ei îmi unge frânghiile
mă mângâie cu aripi de fluturi

în voi
rădăcini prinse-n sâmburi
fărâmă zidurile
cu cântec

(nu te speria
fii Prometeu)

(fii îngerul meu
și sfarmă coaja scutului)