Voi pleca într-o noapte sau într-o zi;
Dacă nu cu frunzele de toamnă,
Când mugurii pe ram vor înfrunzi
Voi pleca, indiferent de cine mă mai cheamă.

Voi pleca lăsând în urmă trupul.
Faceți ce vreți cu el... un hoit plin de păcate
Ce-a suferit, fiind lovit tot timpul,
Târându-se s-ajungă mai departe...

Dați-i pajiștea pământului cald,
Zvârliți-l sub flori de câmp și iarbă
La umbra neagră a cetinii de brad,
Unde nimeni de el nu întreabă.

Voi pleca, cum s-a plecat de când e lumea,
Dator fiind firește cu o moarte;
Uitarea, ștergând ce-a fost trăirea mea
Din amintirea celor rămași pe mai departe.

Existăm la modul provizoriu
Fără dovada anonimului trecut.
Voi pleca, dar și acolo-n purgatoriu,
Îmi va fi dor de viață pe pământ.

Epilog

Nu plângeți! Zadarnică vă este jalea
Iar cumulul părerilor de rău nepotrivit.
Gândiți-vă, când veți aprinde lumânarea,
Că n-am fost înțeles cât am trăit...