când bătrânii ferestrelor mi-au cerut de mâncare
le-am lăsat pe pervaz frunze de dafin
amintindu-mi de zilele când
cu o seceră culcam
toate becurile aprinse care ieșeau din pământ

în amintirile mele
toți cunoscuții stau chirciți
doar seara de crăciun devin cel mult
globuri
asta e ceva remarcabil
cum ar fi remarcabil
să începem să spânzurăm oamenii de inimi

bătrânii au înghițit frunzele
ca și când cineva din burta lor
le mulina hrana din gură
șireturile lor erau niște fitile
care se pierdeau sub glezne

privirea mea galopa din toate pleoapele
evitând oamenii adormiți puși în catapulte
gata să se ducă la serviciu când se vor trezi

luna se sfărâmase devenind un morman de cărămizi
lângă care aștepta un cărucior de la supermarket

bătrânii ăștia au grijă de balamale ca de niște tendoane
din când în când mai iese din ele
o culoare albă în formă de porumbel

atunci bătrânii se privesc unul pe celălalt
și își schimbă trupurile între ei

așa am trecut pentru prima oară
de liniile obiectelor
culorile așteptau doar un pai
ca să fie supte
a fost ca și când aș fi intrat
în culisele dimineții