Înveșmântat în taine, trec Styx-ul. Furișare
Spre râpele albite cu descărnate oase.
Din râul fără vaduri, miazme zdrențăroase
Își risipesc otrava, zăludă nemișcare.
Prin subterana boltă alunecă doar blânde
Răstălmăciri de ocru, cu-azur îngemănate,
Ori rătăciri lactee de limbi însângerate
Ce-ncoronează gheața, pe frunțile arzânde.
Își râde-n barbă Charon; vrea barca să pornească
Spre țărm, unde cosașul a stivuit tainul
De muribunde leșuri, spre-a împlini destinul
Și-ntârzie o clipă, sperând să se-odihnească.

Zadarnică iluzie de biet vâslaș ce trece
Spre focurile Gheenei, aceeași spuză rece.