Dealul e ca o câmpie înclinată,
ca o fotografie grăbită, stricată, reparată.
E ca și cum te-ai fi așezat oblic pe o hârtie.
În iarba înaltă s-ar putea pierde un copil, asta se știe.
E arsă de soare iarba ca o căpiță de fân iminentă.
Uite livada de pruni, livada de meri, poiana cu mentă.

Faci un pas, sar cât colo zeci de lăcuste.
Sunt verzi, înfricoșătoare, dacă le studiezi, lungi și înguste.
Se aud o grămadă de gâze, se strecoară, țârâie, trăiesc.
Undeva e un nuc. Într-un loc – o cărare, gândesc.
Într-o parte-i o fântână cu ciutura ruptă.
Cât de înclinată ziceai că-i câmpia? E aproape abruptă.