la ce bună poezia care nu te poate ține în viață? vinzi propriile sentimente și
cumperi bani. pe care la rândul lor îi vinzi pentru falsele aprecieri ale altora.
viața însăși e lipsită de stil și de originalitate. toți pantofii de damă sunt pahare
de șampanie. sexul bărbaților nu e altceva decât un pișcot.

chiar acum când scriu acestea soția mea doarme singură. de asemenea copiii
dorm singuri. și eu dorm. și visez că semenii vorbesc despre mine ca despre
singura stea din Ursa Mare cu un colț absent.

răstimp casa noastră se degradează. plouă prin acoperiș. coșul se surpă. ușile
abia dacă se-nchid. lumea se degradează. mâine de exemplu când mă voi
trezi președintele țarii poate fi un cocalar din sectorul 5.

chiar și în vis aerul e cel mai de netrecut obstacol.

a fi viu înseamnă să fii mistuit de neputința exprimării. și neputința celorlalți de
a te înțelege. acesta e momentul bătăilor de câmp cu pretenție de analiză.
triumful criticii e cea mai obiectivă beție. abandonați teama că nu veți recunoaște
un critic – are întotdeauna capul mare. firesc. tăria cuvintelor are nevoie de spațiu.
de volum.

numai lumina are nevoie de timp

creierul e ca miezul de nucă. dar nucii cresc în curțile oamenilor simpli. ei singuri
învață să trăiască trăind.