Printre crengi, spre înserare,
Soarele încet se lasă
Liniștit, discret, apare
Noaptea deasă.

Totul cade-n adormire,
Chiot scurt din nori răzbate,
Când o pasăre de pradă
Întunericul străbate.

Iarbă, sălcii plângătoare,
Malul lacului îmbracă,
Vântul trece ca o boare,
Peste limpezimea-i sacră.

Nuferii albiți de vreme
Se desfac zâmbindu-i lunii,
Cerul înstelat adună
Toată măreția lumii.

Teiul solitar ascunde
Povestiri îndepărtate,
Totul pare-n întuneric...
Frumuseți abandonate.