Uneori o sun pe Ioana pur și simplu...la telefon.Ea ține evidența iubitelor mele ea planifică melcul la ortoped ea înșiră pe culme toate poveștile mele despre păsări și tot ea sparge nuci pe pridvorul zilei de Luni fiindcă dacă nu vă supărați Ioana este Lunea poemelor dintre femei.De aceea în urmă cu câteva zile am rugat gestionara inimii mele să ia măsuri și să mă laude neapărat fiindcă teamă îmi este că încercările mele nu sunt încercări ci uneori poeme pe care nu le am în preacurândul meu nici apărute prin reviste nici premiate nici invitate.Da!Și am zis hai tu Ioană și aruncă din bruma zilei peste uitare.Și Ioana asta a noastră a venit și a aruncat iată desăvârșit cum zice conașu Sibiceanu...Acum e rândul lumii:Noi ce am avut de scris am trăit!
Primăvara asta cred că este o bicicletă pentru copii. Pe șaua ei se pun rând cu rând oameni mari născuți prin suveica unei scrisori. Uneori poștașul trage de ața cuvântului iar acesta se rușinează devenind verb. Prima ninsoare este ultimul desfrâu: așa apar prin lume licuricii din ultima vreme a păsării.
Nopțile ușilor sunt flori. În piață nu se mai vând flori fiindcă Dumnezeu intră pe fereastră!