două fete admiră o rochie de mireasă în vitrină
și cu aceeași strălucire în ochi se privesc
una spune: e o furtună rece și florile din pomi
sunt vânzolite prin oraș ferestrele-s închise și acoperișurile se uită în jos
cu tristețe
un vârtej cosmic îmi mestecă în măruntaie
deodată se face întuneric care mă trage dedesubt

cealaltă: de pe străduța perpendiculară mama mă urmărește cu mâinile făcute binoclu rochia ei verde e legată străns în jurul unui stâlp
inima i se prelinge pe sân și se-ntoarce
nu avem geamuri spre stradă
umbra plopilor o simt foșnind în fiecare noapte
cerul e foarte departe ca un zmeu care-mi scapă
dar
capul meu are petale galbene/ capul meu are petale galbene

o aplecare spre interior
ești iarbă nimeni nu vede
ce ascunzi

înșiruire de copertine și copaci pe lângă garaje
țârâit de greieri o frunză căzând foșnetul pisicilor prin bălării
plecate la vânătoare

un clovn cu fața galbenă
și buzele foarte late și roșii
își smulge lacrimile și le bagă în buzunar
e liber la timp
să scrie pentru primul trecător care se apropie semne
pe un porumbel de hârtie