Chiar dacă plouă, sau de ninge,
Ea avea spirit și mult har,
Mii de trăsnăi pe sub meninge,
Avea talent și nu-n zadar.

Iar trăsătura-i dominantă
N-o stăpânea nicio codană:
Era teribil de șarmantă,
Avea umor, era spontană.

Când prognoza timpul probabil,
De care-acum nu-și amintește,
Eu mă simțeam mai confortabil
Că el în poante se sfârșește.

N-a fost ochean și nici lunetă,
Dar muza a purtat-o sus;
Cu glume-a devenit vedetă
Și m-a făcut să mor de râs.

Fără o stea ca protectoare,
A fost ea stea ce scânteiază;
Vorbea de stele căzătoare,
Dar și acuma luminează.

Atât de comic se orna,
Cornițe, funde își punea,
Era un circ cum le-așeza,
Ei totul bine îi stătea!

Mulți o-admirau cu frenezie,
C-avea umor și poezie;
Și pișicheră, și hazlie -
Un continent de veselie.

Cu-atâtea mari preocupări,
N-a avut timp și de-o idilă,
Și-astfel trecu prin multe stări,
Nu însă și prin cea civilă.

Când te-oi duce la altar,
Să te iau cu cununie,
Fă-mi hatâru,-atunci măcar,
Să te lași de comedie!

Când ți-oi pune pirostria,
Toată lumea o să știe,
Că-n biserică la popa,
N-ai făcut iar comedie.