"Moarte era-n putredul val,
Și-n fundul său mormânt fatal
Celui ce cată alinare
ÃŽnchipuirii sale amare,
Și ale cărui gânduri fac
Un rai din acest palid lac."
Edgar Poe


Drumuri mediane,
Plaiuri și savane,
Lande monotone,
Lirice Œnone,
Duceți-mi la vale
Albele ovale.

(Turma nici subtilă,
Nici sublimă, ci
Oaia unanimă,
Clară ca de zi.)

Ceruri paral èle,
Duceți-mi cu ele
Ultim ciobănel,
(Frate mi-e și el)
Cu ochii preaplini
De-aquatici, triști crini,
Flautele pline
De limpezi albine.

«Cioban, ciobănel,
Inimă-inel,
De ce mi-ai lăsat
Vârfu-nsingurat?
Nu mai priveghezi
Dreptele amiezi,
Nopțile abstracte,
Astrele exacte,
Culmile lucide,
Pietrele aride? »

– «Sunt prea viu, prea trist,
ÃŽnger trismegist,
De-amiaza pe țeastă
De seara prea castă,
De stânci detunate,
Reci, halucinate
De seninătate.

(Creier unde ascunde
Apele profunde,
Lacul nins pe frunte…
Creier e de munte! »)

– «Nordic ciobănel,
Tristul meu model,
Cine te aduce
Pe cărări în cruce,
Sub limpedea punte
Cu seara pe frunte? »

– «Poate, călător
Liricul meu dor,
Stelele de apă,
Umbrele pe pleoapă,
Cornul depărtării,
Muzicile mării!

(Pe vântiri ascult
Orficul tumul,
Când și-ardică struna
Fata verde Una
Palidă ca luna. »)

*

Palide Œnone,
Paludate zone,
Duceți-mi la vale
Tristele ovale.

(Lunile îndoaie
Seara liniștită,
Salcia de ploaie
Șerpii șui și-agită.)

Fruntea când amurge
Osul putred curge
Cerul fals difuză
Semnul de ceruză.

Luna verde lasă
Bruma veninoasă.

ÃŽngeri cad, opale
Septentrionale.

– «Ca oglinda-i pal
Misticul oval,
Și luna subție
Mâna străvezie,
Și-n ochii vagi sufăr
Umbre de nenufăr,
ÃŽntoarce-te dar
La Gândul-amnar! »

– «Gerul să se-ntoarcă,
Viul Nord să-l toarcă;
Îndurata Parcă?
Oh, mă cheamă-ntruna
Palida nebuna
Fata verde Una,
Și-n mine se strânge
Piatra ei de sânge...»

(Rar umblau pe vânt
Iazme ca de steme,
Tremurat pământ,
Vânăt de blesteme!)

Și-a trecut pe ceață
Apătoasa față.

Și-a trecut pe lună
Rătăcita dună.

Cum spre somn dori,
(Floarea mea de-o fi!)
Pajură-fântână,
Nesfârșită stână,
Plaiuri unde mint,
Austral argint –
Putredele ploi,
Lacul vechi din noi,
Acte grele, acte,
Moarte cataracte.

Liniști mari se-ntind
Dăruind, plutind,
Lobi de albă lume,
Somn mirat în spume,
Când s-aprind egali
Crini opheliali.

– «Cioban ciobănel, Limpede inel,
Trupul meu își frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu își lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde...»

(Cu lacrimă-naltă
Trestii vechi tresaltă
Cununată baltă...
Lespezi mari de apă,
Inima îngroapă,
Lacrima îngroapă.)

*

Ape albe cresc
ÃŽn funebru ropot,
Pe când mai ceresc
Tânguiosul clopot:
– «Cioban ciobănel,
Limpede inel,
Trupul meu își frânge
Ramura-i de sânge,
Părul meu își lasă
Verdea nebuloasă,
Limfa mea ascunde
Stele moi, profunde...»