Ce departe e azi pîn-la stele, iubite,
de cocheta sclipire-au rămas părăsite
și îngînă-n duet cu luciri de gerar
pentru dor ce-ai lăsat, un tangou funerar.

Timp și spațiu te fură din mine, mă ceartă,
lava-n gîndu-mi șiroaie, suspinul nu-mi iartă,
mă lovește cu spini peste sîni-mi mirați-
de minciuna-ți erau încă ieri sărutați.

Al tău nume dezmierd cu chemarea mea mută-
trei silabe din cer gura mea împrumută
să-nvelesc vis frumos de neșoapta-ți rănit
unde-un înger de zi într-un verb ne-a unit.

Prea departe... dar crești ca un prunc în făptură
să-mi fii leac cînd mă lași într-un pat de arsură,
să-nflorească bujori din speranța că vii
să citesc: "mi-a fost dor..." în petalele-ți vii.