Dreptatea a căzut răpusă
Este atârnată-n gard, peste redută,
Și a plesnit in frunte un semi-adevăr
Ca să ofilească florile de măr.

Ce dogmă pică-n caznă și usucă
Individul cu puterea lui coruptă,
O excepție care contrazice
Pe un mare filozof, cu nume Nietzsche.

Dreptatea este supusă prin mai marii ei
Care se dau și zmei și zei. Dar sunt atei.
Supusă într-o umilință, și-un popor
Rămâne fără al credinței viitor.

Liberul arbitru, voință de putere
Aduce haos și multă durere
Göfzen Damerung ! Eu spun.
Amurgul idolilor! Acum.