nu cunosc piatra decât în nevoia ta de copil
de-a nu trece timpul. te păstrez în rana
pieptului, deschisă. și tu torni elixir pe
pieptul meu, ridicând hoțește din mine inima,
înghițid-o, să n-o mai dau la nimeni. Pletele
tale închid lumina, împărtășești veșnicia cu
poezia unui Poet Mare și te legeni în ochii
mei, ne-nțelepții. Vino, iubito, până se va
închide piatra în trecut și "acumul" va cerne
timpul, dezlegat, despletită vino, iubito

dar timpul trecea, repede, cu repeziciunea
așteptării morții, viața - iluzie, utopie,
minune așezată pe nimicul de a fi.
vino, iubito, timpul trece cu repeziciune...

mă clatin,
în așteptarea ta
sau a morții