ochii străbătuți de rafale
chip și trunchi cunosc dureri
obez-melancolice
gândurile paralizează conduse anapoda
de cămila cheală a singurătății
nici-o oază pe măsura celor ce-au fost
uși și pereți lipindu-se reci
de eforturile retinei de-a străluci
degetele-ntârzie pe nimicurile importante
ale amintirii
așchii mărunte
abia dacă umplu căușul strivit
al palmelor
nimbul chipului fericit o părere
cât o secundă
ies pe brânci din groapa cu lei a iluziei
chip brăzdat de aprige gheare
mi-e egal de unde și până unde mă oglindesc
răcoarea tristeții mă obișnuiește
cu cele ce sunt trecătoare
voi mai cunoaște spaima noi mușcături
tari ca fildeșul sorții
rostogolindu-mă vie și moartă
prin întâmplări debutând sideral-albăstrii
pe cine învinuiesc de trădare
m-apropii de trăgaciul armei speranței
îl rog să mă cruțe
dar visez mereu mai frumos
mă îngândur
ceruri albe și negre concentrice cercuri
și-ntre ele aripile străvezii,diafanul
copilăriei și tinereții
doar prin ele aceste suave amintiri
mai îmbogățim orizontul țărâna firul de iarbă
pe care călătorim îngerește pădurea iubirea
poemul frica ori bucuria de-a FI