între noi doi, dar înfipt mai degrabă în mine
acest copil caraghios umplându-mi coloana, bulbucându-se prin ochi la stele
spaima cartierului
„mușcă, dacă-l înjur, mușcă?”
„ba deloc, e pe consum redus”
fiindcă nu crește, nici nu dispare, e rezistent la chimioterapii și alte raze
cuibărit înăuntru pe-o saltea de zaț, copilul trăiește între secure și gât, indiferent de vreme.
„cine-l îngrijește, cine îl face mare?”
„o, dar e ca și făcut”
dinspre tine sunetul acestei lovituri pe care numai el o ghicește, eu o aud
cum se preface că izbește-n carne din rațiuni de montaj
cum o lasă întreagă și taie aerul în time warp.