Frec între palme o frunză de urzică.
Mă pișcă atât de tare încât din când în când scot limba de un cot.
După un timp palmele se înverzesc iar degetele se umflă ca niște cremvuști.
Continui să frec între palme frunza de urzică.
Mă înțeapă atât de tare încât o arunc.
Deschid palmele și văd pe suprafața lor imaginea fracturată a unei fete verzi.
Degetele îmi înfloresc în dorința de a pipăi imaginea.


Mă folosesc de cuvinte ca să îmi deschid larg brațele.
Lângă mine se gudură un câine plin de căpușe.
Mângâi câinele și mă scutur de scârbă.
Fac doi pași și îmi las gândurile să treacă pe trecerea de pietoni a imaginației.
Realitatea devine violentă, mă bruschează.
În nări simt miros de cuvinte fermentate.
Culorile semaforului meu de idei încep să pâlpâie.
Pe lângă mine trece o fată îmbrăcată în verde.
O scanez cu privirea, măresc pasul și astfel piciorul meu stâng intră în competiție cu cel drept.