mi-am pierdut curajul
bucuria, voința
amputate
de umbră
într-un cărucior cu rotile
pe-o stradă cu cioburi de sare

lemnul uscat
vopseaua ce-acoperă
aceleași urme de carii
pervazul ferestrei și ușa închisă
un praf ce se pune pe toate
pământul din mine
și palmele albe, crăpate

teama
cimentul aspru, rece
strivindu-mi chipul
fisuri de cretă
despărțiri colorate
sub ploaia-n pârâuri ce șterge
nedefinit

moartea și mâinile tale
cuvinte ce prind sânge
scoarță și frunze
vântul ce bate
printre norii stângaci desenați
ferestre de tren ce se opresc
(pe asfalt)
în privire
(dinspre ieri către azi)

aș vrea să zbor
dar tu-mi arăți roțile și mâinile lanț
și cercuri desfaci din mine
întinzi orizonturi pe-asfalt

dar zboară tu către mine
învață-mă să cad
(iubire)