Priveam în mine prin gaura cheii
În dosul căreia ascunsesem acel safe
Acolo mai păstram bijuteriile firii mele
În cazul în care aș fi putut da faliment...

Eu nu mă găseam pe nicăieri
Fiindcă tocmai ce mă alungisem
Într-un tub de viță de vie și mă scurgeam
Picătură cu lacrimă pe stratul de zambile
Care clinchețeau grav la atingerile ovale

Îmi pipăiam venele prin întunericul ce explodase
În lumina gândurilor învălmășindu-le
Spre o ieșire inexistentă dinlăuntru
Și nu simțeam decât ticăitul unui ceas
Cu bateriile consumate

Copacul din fața casei pe care-l tăiaseră
Eram eu nu mai aveam cap nici mâini...
Toate cercurile căzuseră în iarbă
Erau multe și timpul se chinuia să le smulgă din rădăcină

Dacă voiam să-mi vorbesc nu puteam
Fiindcă eram întoarsă împotriva mea
Ca pielea unui miel jupuit aruncată pe-un gard putred
Și căutam mereu spațiul acela confortabil din mine
În care toate lucrurile se aflau la locul lor
Numai că hainele erau aruncate peste tot
Iar eu priveam în gol neștiind cu ce să mă mai îmbrac


(9 aprilie 2010 )