azi soarele și-a descrețit jumătate de față
celălalt ochi a plâns încetișor în sânul florilor smerite
în genunchi înlăcrimații cu pălării
inhalau mirosuri de rășină
un timp decupat din ceasornic, tăcerea noastră
a survolat bucuria divină a celor aproape uitați

în pământ ardeau amintiri grele
prin marmuri răzbătuseră narcisele
să asculte psalmul de duminică
durerile pietrelor se prefăcuseră
în cuvinte de nemurire

era atâta alb în jur că frigul din suflete
părea să fie al ninsorii
cu îngeri răsuciți ca niște coroane
pe gâtul crucilor ce așteptau
de-atâta vreme îmbrățișările

părea că intraserăm într-o mânăstire și toate icoanele
ale lui ion maria gheorghe toma paraschiva ștefan...
erau agățate în peretele verde al prezenței noastre
de unde ne priveau blând cu o fericire
pe care n-am mai văzut-o demult pe chipuri

n-am știut liniște mai adâncă decât atunci
când aburii mulțumirii au început să se înalțe
de sub straturile de zambile printre care fabricile de furnici
nu încetaseră să lucreze nici măcar în zi de sărbătoare

azi am văzut inimile mormintelor zvâcnind

(11 aprilie 2010)