Închipuieșteți o lună mare cât sufletul meu,
în care să se oglindească lumea, cu iubiri pierdute,
speranțe împărtășite altor speranțe. Pare greu!
Așa conștientizezi ca numai sunt lucruri absolute,
toate sunt negre, gri si sunt slute,
poate lucesc printre umbre,
printre inimi si suflete pereche
par sumbre,
dar toate vin cu o idee veche.

Sufletul meu, asemenea lunii,
incearca sa fie impenetrabil
la razele unei eclipse de iubire
si incearca sa se mentina durabil,
sa iese de pe o linie spre pieire...

Asemenea lunii, privesc si eu acum,
in van, privesc orizontul si astept!