- nu ți se pare c-ai mers prea departe?
ce folos îți aduce știința de moarte?
aruncarea gîndului mult prea departe
unde nimic nimănui nu se-mparte
numai gînduri cu capete sparte…
fior de nefire și spaime deșarte…

- adevărat grăit-ai dragostea mea
n-am să mai cer veșnicie de stea
am să-mi port sacul meu de molecule
cît mai sunt încă nopți și zile destule
și picioarele mele de drum nesătule…

lîngă tine iubito îmi voi opri deseori
umerii aplecați și ochii căpriori…
am să-mpletesc în părul tău des
pînză de păianjen ce noaptea țes
cînd lumînarea îmi țese umbre pe chip
și numai versuri de moarte-nfirip!

am să m-agăț de tine așa ca un scai
cu toată puterea ca înecatul de-un pai
lîngă tine pieptul mai puțin mă doare
îmi trece mai iute de sperietoare
nu mă mai gîndesc ce simplu se moare
mă uit cum dispare roua în soare…
mă bucur de rouă… și-a ei înălțare…