E ceasul blând al înserării!
Stau pe o colină-n care
oasele-mi au să-mi adoarmă
toată calea mea de om.


Prin aer trec lăcuste:
primele scântei ale nopții care va,
cum și altădată,
să pună-n ceruri
stele, sori…


E vremea când peștele împarte
Marea – parte pentru lacrămi,
călătorie și cele ce-au să vie…
parte pentru cer, pentru năluciri
și pentru mare, parte pentru
foșnet,
pentru sare...


Despre Odysseu – numai de bine!