Să-i omorîm pe toți cei care știu număra! Tot ce se numără, se face scrum.
Să ridicăm scrumul în picioare, alergînd spre crîșma asta
unde bețivii de scrum își plîng viețile scrum
și băutura miroase a scrum. Să stăm pînă se adună scrumul
în jurul nostru ca un veștmînt nisipos și să plîngem cu lacrimi de scrum.
Să ne desfacem tolbele de scrum cu merinde și
să înfulecăm cu dinții de scrum. Scrum să fie ziua de-apoi a celor
care știu număra! Și toate fețele pe care le-am văzut și le-am arătat.
A trecut focul pe unde aveam de ce să mă întorc și
scrum este drumul celui care nu poate merge decît înainte. A trecut focul
pe unde beam apă și pe unde deschideam ochii. Dacă aș fi acuma
cea mai mică sămînță de pe pămînt, focul ar vedea-o pe ea
și tot n-aș ajunge să rodesc. Dacă aș fi eu mijlocul cerului, focul
m-ar ajunge. Dacă aș avea darul proorociei și aș vorbi
în limbi îngerești, tot degeaba ar fi.

Ca un dresor de căluți de scrum voi face eu viața să fie veselă
și voi stîrni zîmbetul de scrum al femeii care-a ars
ca o țigară suptă cu sete.