poemul e un cașcaval plin de găuri prin care privești alipind ochiul
să vezi mai bine să înțelegi
șoarecii ronțăie marginile se imbuibă spre deliciul felinelor
ca printr-un vizor în spate poetul mic și neajutorat
fărîmele pentru el nu ajung
doar glasurile pofticioșilor ghearele mîțelor

poetul miroase a brînză
pe stradă la serviciu în parc cu odraslele
mulgător de esențe comprimă
apoi se șterge pe mîini cu hîrtie velină

dă autografe în parc
copiii scapă de supravegherea atentă
dovadă a faptului că poeții nu sînt părinți buni

cînd se întîlnesc chiar cîte doi
o pun de un cenaclu
și cașcavalul crește pe măsura turmelor pe care le plimbă
să pască vorbe de duh

uneori turmele patriei se adună într-o mare expoziție
se înalță castele de urdă palate de caș
se taie pădurile
șoarecii scormonesc galerii

printre aplauze poeții se fac mici tot mai mici
pătrund cu sfială în cașcavalul preferat
și mușcă cu sete.