Cărări pe vânt, spre zări fără hotar
Þi-am zămislit din nopțile de veghe
Și ți-am aprins scânteie din amnar
Să-ți ispășească visul, peste leghe.

Un boț de mul cu apă, în descânt,
Þi-am frământat în crăpături de palmă
Și ți-am șoptit același dulce cânt
Când viața îmi era doar o sudalmă.

Te-ai ridicat peste genunchi, la brâu,
Și până-n umeri ai crescut, copilă,
Eu, spre apus, cobor spre tainic râu,
Ca raza obosită de lumină.

Și din pământul ce voi fi, un țest
Am să mă ard să duc lumina-n pâine
Și din fărâma de pământ, ca rest,
Voi fi un blid de adăpat un câine.