Păstoresc piatra și iarba, lăcusta și nisipul...
Vei crede că lumea fuge din puterile mele,
că din mine își mută istovitele astre,
din hruba solemnă ce sunt...


Vei crede că marea ce vine la tine,
însemnată de vânt și de pești,
este o carte ce ispitește pământul,
o cărare pe care la tine sosesc
aducându-ți pe brațe un leș de lumină...


Glezna-mi o limpezesc în răspântii,
pierdut cum par în ceasloavele
lor de drumeți, hălăduie-n măceșe cu raza...

În grai găsește cale măslinul și-i adună
pe cei singuri din sfada răscrucilor...


Acestea le spun și stai cu înțelegerea ferecată
de iarbă, de piatră... Câte le poți avea
încap în casa țestoasei, câte nu le poți avea
au trecut prin basmul Călătorului...


Păstoresc piatra și iarba, lăcusta și nisipul:
e tot ce mai poate lăsa urme pe Golgothele Vântului...


Roagă-te pentru noi, roagă-te pentru noi...