Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.

Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.

Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub indoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.

M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.

Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am pălmi însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.