agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3137 .



this old house
poetry [ ]
when the Lord is not here, but the Father still is

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [elavictorialuca ]

2010-06-06  | [This text should be read in romana]    | 



știu că nu mai ești aici, dar ți-am vorbit iarăși pe mutește
lângă patul în care astăzi abia adoarme tata, eu am plecat
să dorm în altă casă, veche, în care singura lumină
e liniștea, încerc să mă adun, să las o palmă distanță
între ochii mari, ei caută sens printre nonsensuri
însoțesc mereu firul subțire care duce spre niciunde
dintr-un aproape țes o pătură transparentă, să pot agăța
somnul de ea, să pot respira

fără să știu de ce, înainte de a aluneca în oameni încep
să depăn o poveste, păpușile mă privesc
ochii lor nevii sunt dintr-o dată mai plini de suflet
decât sufletul din ochii celui ce ajunge prea târziu
acasă

chiar astăzi îmi spuneam, așa, fără să știu ce urmează
că sub pături poți reinventa lumi, poți reinventa inimi
și dragostea poate fi o construcție celebră
chiar dacă nu știi exact numele arhitectului
ion, pavel, petru, vlad, sau numele cât mai apropiat
de chipul negăsit

așa este ziua când epilogul e scris înaintea prologului
și corpul se desface înaintea sufletului
își așază părticelele pe fotoliu, le leagănă
singurii spectatori sunt păpușile
și, lângă mine, încep să construiască din hârtii
ceva bizar, îmi spun că refac arborii
pădurile vieții, pădurile cuminți și foarte înalte
în care se duc întotdeauna cei dragi

spun tatei povestea asta șoptit, el însă aude o alta
despre căderea leului, tranzacții în w, strategii contra-criză
lupta pentru putere, șarlatanii, chestiuni sociale grave
degetele îi joacă pe telecomandă, încep meciuri
eu amuțesc

e prea târziu să mai creez acum legende pe umerii noștri
mă întorc în cealaltă lume
ascult this old house, iar tremurul de sub pătură
îmi reinventează lumina din tot ce am iubit
și rămân să deschid, rând pe rând, ferestre în oameni

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!