marea-mi șterge urmele de pe mal
le memorează în suflet
și mă ține minte apoi, da, mă ține minte!
când o vizitez mă îmbrățișează precum o iubită
îmi sărută picioarele ca maria din magdala
și se bucură de prezența mea
ah, mediterano, ce senzații îmi stârnești...
albastrul tău mă înnebunește
peștii tăi mă fac să-mi doresc avataruri
liniștea ta e ca o plutire pe valuri...
te-am văzut și furioasă, mediterano, da te-am văzut
- nu nega, că te-am văzut -
cum îți certai stâncile și scoicile și pietrele
că se lasă ușor prăduite
(recunosc, te-am prădat și eu de câteva pietricele negre
lucioase, unele rotunde, altele în forma inimii...)
te-am văzut și tristă, da, te-am văzut,
când un pescăruș zăcea fără suflare pe țărm
și-am venit la tine cu brațele planând...
când m-ai simțit trist și obosit
mă chemai la tine cu valurile jucăușe...
ah, mediterano, ce fel de mare ești tu?

îmi ștergi pașii pe mal doar pentru a face alții
îmi zici: ești sărat, ai gustul meu albastru...
și eu zic: nu, tu ești sărată, nu eu...
și tu mă contrazici și mă faci să mă gust
da, sunt sărat până-n măduvă. și zâmbesc
marea sunt eu, mediterana e în mine
în oasele mele pe care mi le sărez
într-o îmbăiere dulce,
dulce, sărată mereu.