gândurile spintecă
inima ta ciopârțită de tăieri
ca într-un pepene
pentru fiecare câte o bucată
mie îmi rămîne sîngele
să-mi adăp simțurile
cu o sevă fierbinte

poate-mi rămân și ochii
să le desenez irișii în verde
ca un vânător care-și țintește
umbra cu gloanțe de vis
și tresare noaptea-n somn
la fiecare lovire a frunzei în geam
furios că a scăpat
capra negră pe țancuri
în munți

numai tu odihnești trupul
și pe umărul alb
cobori șuvițele de păr
ca ierburile mătăsoase peste pietre
în noaptile cu miezul înfășurat
de lințoliul țesut al Penelopei
cu dragoste și răbdare