Mi s-au luat la harță neuronii
În crâșma minții-s morți de beți, săracii
Erau așa după victorii tracii
Și gândului tumultul bahic tron i-i.

Și-un demon râde, așteptând ciracii
Ca în a șaptea zi din an, Ionii
Nu îmi mai sunt lumină nici fotonii
Iar curva de cuvânt își bagă cracii.

Când lecui-m-oi, Doamne, de uitare
Și om voi fi, ce apă bea nu vin...?!
Prevăd, firesc, curânda mea ratare

Un bol în care scuipi o să devin.
Ulcioru-i încărcat cu zeamă tare
Și n-ai ce-mi face nici tu, Plod divin.