d-o draga mea tu și eu am trecut veacurile iar ceasurile ce pr
obau fuga de măsurat oameni n-au sfârșit decât în măsurat destine ca păsă
rile fericirii ce învață să nu zboare nimic din ce nu e orb și zac doborâte neștiin

d cum fericirea se ascunde și în lucruri de văzut prin secundare departe nu e decât ce
ea ce nu înseamnă unul iar noi scumpa mea suntem și dacă mai ții minte când a

dormeam lumea nu mai era împărțită decât în a ne avea și a nu exista dar șt
iam amândoi că va veni clipa când din inexistență va răsări noi unul care să-și învețe ființ
a despre timp și-uneori mă întreb dacă timpul e doar o sumă infinită de secu
nde sau nu cumva timpul e o singură secundă ce rătăcește căutându-și jumăt
atea printre existențele cu formă și ajuntân