staccato drum al pianului
dinspre satul mâncat de gărgărițe boli de viță de vie
epidemie de gânduri
pe drum își descarcă valize butoaie saci
lăzi note de klavir peste trupuri și căruțe
abia ieșite în lume


1898
talpa străbunicii îmi face cu ochiul
străbunicul ocupă dinspre centru o jumătate de perete

să cânt
să cânt
spui
să nu adormim în porturi străine

melodii mestecate între fire de nisip
cernuți printre sărăcii inundații inflație moartea lui Stalin
ierni cu zăpezi peste balcoane
veri și verișoare dispăruți în țări înghițite de hărți
albul e alb rinocerul rinocer
uitarea un zid de care îmi ascut coarnele

nu deschide ochii
cântă nu te opri

pietrișuri scoici fără mare
aduse în cârcă dintr-un port într-altul

Cioran scrie scrisori adună meșteri păsări de piatră
așteaptă în gări adulmecă vești tricotează mileuri de vise
în limbile absurdului pune mese în cuvinte despicate pe înțelesul mesenilor

scrie
să scrii

gări umplute pe fugă înghit veștile
gurile copiilor au uitat să ceară
pianul cară poverile noastre
pe coridoare fără întrerupător

aveți pahare
avem
aveți vin
avem
îngânați melodia pe drumul spre scări

negru evantaiul mamei se zbate printre lăzi
tomuri de cărți mâncate de gărgărițe fără memorie
crescute la sânul viței de vie

scrâșnesc printre dinți
cânt cu unghii tocite peste
ochii înfipți în lornioane

acela e străbunicu plecat în America
acela e bunicu plecat în război
acela e tata venit din război
femei în negru din carton presat


ace de gămălie pioneze și carii

izvorul are alt nume deșertul același