mă aruncă de sus
dacii o făceau cu feciorii frumoși
sunt destule țepe

pe buzele prăpastiei rămân
ciutură în cumpănă
fântână seacă

suspendată
de timp
umplu clipe cu speranțe mutilate

în vrie
ca o cădere de pe acoperiș
fâlfâind iluzii

du-te vino
într-un hamac de păianjen
deznădejdea alunecă
fir deșirat

în copac

anobium roade
unghiile
crescute până-n gât

(26 iunie 2010)